Pe lângă valoarea strict spirituală a manuscriselor rămase din epoca lui, ele mai au şi o nepreţuită valoare filologică şi patrimonială. Dacă ar fi supravieţuit istoriei (foarte multe pierzându-se în incendiul din 1862), aceste manuscrise ar fi reprezentat, cu siguranţă, unul dintre cele mai mari şi mai valoroase colecţii ale culturii române. Pe de altă parte, numărul şi conţinutul lor arată o preocupare deosebită nu doar pentru literatura ascetică, necesară formării duhovniceşti a monahilor, ci şi pentru teologia înaltă, susţinând ideea existenţei la Mănăstirea Neamţ a unei adevărate şcoli nu doar de traducători şi copişti, ci şi de teologie.
De aceea, considerăm îndreptăţită propunerea ca această şcoală să poarte numele Academia teologico-filologică de la Mănăstirea Neamţ şi recunoscută ca atare atât în istoria învăţământului românesc, cât şi în istoria cercetării româneşti. Această recunoaştere credem că ar fi un gest de reparaţie morală faţă de cei care au lăsat culturii române o asemenea moştenire.
Prin ceea ce au făcut aceşti smeriţi traducători şi copişti, au adus o valoroasă contribuţie la formarea limbii române literare şi, ceea ce este foarte important, au scos la lumină prima traducere a Filocaliei într-o limbă vorbită.
Deşi s-au scurs mai bine de două sute de ani de la primele transpuneri pre limba patriei a operelor Sfinţilor Părinţi, munca lor este la fel de valoroasă, multe dintre texte fiind în uz, suferind doar o uşoară aducere la zi a limbajului.