Referinţe filologice atente la textele Părinţilor
De fapt, aici este contribuţia majoră, revoluţionară, am putea spune, pe care Sfântul Paisie a avut-o în domeniul filologiei. Dacă istoria ar fi fost onestă faţă de el, această metodă ar fi trebuit să-i poarte numele, întrucât „până la Paisie Velicicovschi o astfel de referinţă critică faţă de texte nu întâlnim la nici unul din scriitorii noştri” (prot. Serghie Cetverikov). Practic, este un drept intelectual care nu i se recunoaşte în mod oficial în mediul academic. Probabil dacă această tehnică de lucru ar fi fost pusă la punct în Occident, autorul ei ar fi fost de referinţă pentru activitatea de cercetare.
Pe lângă iniţierea traducerii mai multor lucrări, s-a îngrijit și de editarea unei ediţii complete a Filocaliei (Petersburg, 1792), ale cărei texte erau traduse şi circulau în limba română încă din 1769, înainte de apariţia Filocaliei de la Veneţia, în 1782. Practic, poporul român este primul popor care are textele filocalice în limba vorbită, deoarece în celelalte țări ele circulau în limbile greacă, latină sau slavonă. Totodată, Cuviosul Paisie a încercat să pună în aplicare rânduielile monahale ale Sfântului Vasile cel Mare în obştea pe care o conducea, principii care se regăsesc în Aşezământul lăsat ca testament ucenicilor săi, așezământ redactat în 18 capitole care reglementează viața monahală de obște în comunitățile paisiene și de tip paisian.