Această activitate de revizor al vechilor traduceri slavoneşti din operele Sfinţilor Părinţi nu a început la Sfântul Paisie ca o activitate foarte bine elaborată, planificată pe termen mediu şi lung, după cum avea să se desfăşoare. Ea a început ca urmare a neputinţei de a-şi găsi un îndrumător duhovnicesc. Negăsindu-l, tânărul monah Paisie se hotărî să se încredinţeze călăuzirii Sfintelor Scripturi şi Sfinţilor Părinţi care lăsaseră o impresionantă operă ascetică şi mistică deosebit de utilă formării duhovniceşti a monahului.
După cum însuşi mărturiseşte într-o scrisoare adresată arhimandritului Teodosie de la Sihăstria Sofroniev, aceste cărţi de care avea nevoie le-a cumpărat „îndurând de multe ori de bunăvoie sărăcie în hrană şi îmbrăcăminte… şi ni le închipuiam pe dânsele ca pe un dar ceresc nouă dăruit de Dumnezeu”.
Curând, însă, se ivi prima problemă, după cum precizează în aceeași scrisoare: „În prea multe locuri am găsit în ele o nemărturisită nelămurire, iar în multe locuri nu am aflat nicidecum, nici însuşi înţelesul gramatical, chiar şi de mai multe ori citind, şi cu nespusă muncă şi încercare, şi nici într-un fel nu am dobândit înţelegere”.
De aceea, „se sileşte a-şi procura copii sau tipărituri ale cărţii ce traduce, în diferite limbi, apărute în diferite timpuri şi le compară unele cu altele, controlându-le reciproc, restabileşte citirea cea mai adevărată, cu care prilej însemnează pe margine şi redacţiile diferite, dând astfel posibilitatea şi cititorului să se convingă nemijlocit că redacţia dată de stareţ e cea adevărată” (precizare făcută de către prot. Serghie Cetverikov, autorul primei monografii din epoca modernă dedicată Sfântului Paisie).