Bun cunoscător al rânduielilor monahale, pe care le-a studiat intens în anii petrecuți la Athos, Sfântul Paisie s-a străduit să restabilească în obştile pe care le-a condus pravilele Sfinţilor Părinţi şi să revigoreze suflul vieţii isihaste. Acestea sunt principiile de bază care se regăsesc în Regulament, alcătuit atât pentru nevoile interne, cât şi pentru a arăta mitropolitului care sunt principiile după care este organizată obştea sa de la Dragomirna, după cum am precizat mai sus. Acesta a fost revizuit şi îmbunătăţit la Secu, iar mai apoi la Neamţ. Aşezământul este alcătuit în spirit evanghelic, într-o epocă în care viaţa monahală lâncezea, având ca fundament împletirea rugăciunii cu activităţile zilnice.
Redactat în limba slavonă, principala limbă utilizată de Sfântul Paisie în scrierile sale, documentul a fost tradus în limba română în anul 1867, la Mănăstirea Neamț, de către schimonahul Platon, unul dintre ucenicii apropiați și principalul biograf de limbă slavonă al cuviosului. Manuscrisul se păstrează la Neamţ şi este înregistrat cu numărul 35.
Titlul integral al traducerii în limba română este Rânduiala și așezământul prea fericitului întru pomenire Părintelui nostru starețului Paisie Velicikovschie: a vieții de obște în soborul său.